glume cu lipici...
   
   TATĂ DE... FATĂ!
         Este de multă vreme cunoscut un fapt aproape de neevitat. Cînd fetițele ajung la o vîrstă la care hormonii încep să le danseze zglobii prin instalații, respectivele, în mod deloc justificat, se simt de-a dreptul femei coapte, depline, și încep să revendice tot felul de drepturi, să adopte o conduită insolentă sau chiar obraznică. 
           Pe deasupra, într-un mod foarte riscant, își asumă un grad de libertate care poate deveni de-a dreptul periculos. Se cunosc de altfel o mulțime de astfel de cazuri, încheiate dramatic, de aceea nu mai insistăm.
         Astfel că tații conștienți de toate acestea, iau măsurile corespunzătoare, ca mai jos:



























tată de fată
   
 (urmare din pag.1)
                            Drumul oaselor

       Mai mult ca oricînd, trăim într-o ţară plină de victime. Ba chiar, fapt aproape straniu, înregistrăm recordul nenorocit de a fi simultan victime ale mai multor agresiuni!
        Majoritatea românilor sînt victimele ,,de cursă lungă'' ale foamei cronice, care de treizeci de ani, i-a transformat pe mulţi în nostalgici ai cozilor de la alimentarele lui ,,plumbuitu'' . Degeaba se străduiesc tot felul de nutriţionişti subţiri la vorbă şi la port, să demonstreze că din ce în ce mai mulţi români au devenit supraponderali, cînd de fapt, majoritatea celor care rup cîntarul o constituie vacile grase şi slinoasare dimpreună cu burtoşii guşaţi şi indolenţi, care umpleau pe vremuri nenumăratele birouri ale administraţiei ,,epocii de aur, şi continuă cu succes şi azi prin aceeaşi conduită de nesimţiţi puşi pe căpătuială. Nu chiar toţi desigur însă, puţinii inşi cu ceva urme de ruşine şi de bun-simţ ce se mai nimeresc printre aceştia, ajung repejor să-şi caute alt serviciu, fiind repudiaţi de sistemul malefic dedat la lene şi şpăguială groasă.
       Aceiaşi români majoritari sînt deci şi victimele pricopsiţilor de prin birouri. Ca să nu mai spunem că acestea, adică birourile, sînt actualmente încă şi mai nenumărate, dacă se mai poate aşa ceva.
       Dar, de departe, cel mai grozav sistem de victimizare în massă, cel puţin aici în România, îl constituie uriaşul ansamblu al sistemului politic, construit(naivii şi ignoranţii ar zice ,,edificat'') după cea mai scîrboasă variantă a democraţiei de canal pe care am ,,reuşit'' s-o asimilăm. Foarte pe scurt, marea majoritate a relelor cărora le sîntem victime non-stop, decurge (sau se scurge) mai direct ori colateral, de pe urma amoralităţii şi lăcomiei (sau ,,rapacităţii, dacă doriţi) implementate cu gheare, colţi şi conturi bancare în veşnic amărîta noastră existenţă! Atît de mult s-a comentat şi vorbit în van pe acest subiect încît, ne mulţumim acum să marcăm fenomenul, lăsînd faulturile pentru alte ocazii.
       Românii mai sînt victimele sigure -- la figurat dar şi la propriu -- ale drumurilor asfaltate mai mult cu lozinci de tipul ,,aici sînt banii dumneavoastră'', timp în care banii pentru infrastructură chiar se scurg cu nemiluita din bugetul de stat adică tot banii noştri, da? în buzunarele a tot felul de nemernici ce simulează activitatea la şi pe drumuri dar mai ales, la multvisatele autostrăzi. Apropo, ştiţi de ce nu vor ăştia să finalizeze promisele autostrăzi? vă spunem noi: pentru ca românii să nu-şi piardă visele!...
       Aproape că nici nu merită să mai vorbim despre faptul că sîntem şi victimele unei hoţii fără precedent (am fi tentaţi să-i spunem generalizată dar ne abţinem aşa, fără motiv...), ba încă aflată şi în creştere, apoi a tîlharilor, a criminalilor, a poliţiei de toate tipurile şi a justiţiei corupte la greu, a nebunilor de toate felurile posibile, a agresiunii unui sistem alimentar criminal, a spitalelor unde se poate muri fără nici o grijă, de salubre şi eficiente ce sînt, apoi a... etc., etc., etc., gata, că ni se face lehamite.                                                                                                                                   M.A.CIUCARU
 (urmare din pag.1)                 Sinucigaşa aroganţă

   Cu vreo cîţiva ani în urmă, într-o lucrare apărută într-un număr regretabil de mic de exemplare (CONDAMNAŢI LA LIBERTATE), conchideam după o argumentaţie ce nu mai lăsa loc îndoielilor, că omul, în forma în care se prezintă şi acţionează acum pe planetă, este abia un animal semiconştient, puternic dominat de frică şi definitoriu înrobit lăcomiei.
   De aici şi pînă la acel sapiens pe care ni-l asumăm cu o minunat de imbecilă aroganţă, mai este încă o cale bunicică, de vreun mileniu, în cel mai fericit caz. Nu este nevoie de nici un fel de cercetări ca să-ţi dai seama de asta, ajunge o urmă de bun-simţ.
   Dincolo de controversele nu prea multe dealtfel iscate de o atare definiţie ,,nemiloasă'', mă văd nevoit să constat cu fiece zi care trece că, definiţia nu numai că n-a fost deloc nemiloasă, ci, din contra, era cu mult prea indulgentă, probabil dintr-o intenţie reflexă de a mai lăsa o şansă animalului uman.
   Cu un pic de atenţie, veţi descoperi că ceea ce se întimplă în această perioadă, indiferent că privim ansamblul evenimentelor de la nivelul macrosistemelor, ori că ne interesează fenomenele de pe unul --oricare--   dintre palierele sociale intermediare, deci pe oriunde ne-ar rătăci privirea prin amalgamul social, prima trăsătura caracteristică şi general valabilă este puţinătatea creierului speţei umane, vizavi de imperativele sociale urgente, majore şi foarte grave, care reclamă spre rezolvare o gîndire foarte evoluată şi profundă!
   Dacă ar fi numai hiba asta, încă s-ar mai putea întrezări o speranţă vagă, ce-i drept, de reintrare în normalitate, cîndva, într-un viitor îndepărtat. Însă, cel cu coarne şi copite a avut grijă să împingă spre zero orice şansă de evoluţie în parametri relativ normali ai ecosistemului planetar. Astfel că ne-a ,,dăruit'' cu o lăcomie atît de feroce, încît sub imperiul ei nesăţios dispar pînă şi cele mai elementare instincte de conservare!
   Cineva cu creierul spălat -- iar din aceştia sînt cu duiumul -- ar putea zice: ,,ei şi ce mare scofală cu instinctele de conservare, doar ne-am desprins de animale, aşa că la gunoi cu ele!. Desigur că o astfel de cugetare ,,profundă'' nu poate fi produsă decît de o căpăţînă tembelă. Cei tot mai puţini care mai au ceva creier înţeleg uşor ce vreau să spun, deci nu intru în amănunte.
   Partea cu adevărat tristă este că acest gen de aroganţă tembelă nu doar că are mare putere de răspîndire printre indivizii de pe toate nivelele sociale, dar este şi sinucigaşă, în cel mai propriu mod. Echilibrul natural al Terrei, extrem de complex şi de gingaş, mai are doar foarte puţin şi ajunge într-un punct fără întoarcere, punct din care, capacitatea de revenire la normal nu mai poate face faţă, iar starea de degradare biologică şi morfologică a planetei noastre începe a se accelera! După care, într-un timp mai scurt decît am fi dispuşi să credem, nu va mai exista nici un fel de ,,după care''...
   Economiile mai mari ori mai mici sînt clădite în baza a tot felul de filozofii mărunte şi considerente care invariabil gravitează în jurul unuia singur: interesul, mai vizibil ori mai subtil, al găştilor de puternici ai locului respectiv. Sub imperativul lui, nu există alternative ori concesii, morala şi moralitatea se diluează pînă la dispariţie, totul devine ,,legal, posibil şi permis'' !... Pentru curioşi, a se vedea aspectul ,,României feroce'' în care abia mai supravieţuim azi! Şi, nu numai al României...
   Că forma aceasta monstruoasă de a gîndi şi acţiona în prezent, prin ignorarea voită a oricăror consecinţe de viitor, este total distructivă, nici nu mai trebuie demonstrat. Partea neagră a amarîtului de viitor a început deja să-şi arate colţii. Dar, ca un corolar al alienării şi neputinţei, ceva şi mai prost ne ţine în suspans.
   Întrebarea -- probabil singura care mai are sens în context -- este următoarea: cei care credem încă în posibilitatea de a împinge lucrurile spre făgaşul normal, OARE mai şi merită să facem respectivul efort, sau cel mai OK cu noi-înşine ar fi să-i lăsăm dracului pe toţi şi toate, şi să ne rumegăm în tihnă clipele ce ne-au mai rămas?...
   Grea întrebare, dacă te gîndeşti la lungimea vieţii şi la nemernicia celor mai mulţi de primprejur, fie ei sărăntoci ori avuţi. Grea de tot...                                                    M.A.CIUCARU
tată de fată
          România se află la mare ananghie. Buun! Adică, sigur că nu e nimic bun în această stare de lucruri, dar aşa vine vorba. Aşadar, fiind ţara la mare necaz, minunaţii noştri conducători pun umărul din greu la scoaterea căruţei din şanţ. Cu alte cuvinte, în mod concret, nu fac nimic!
         Din punct de vedere economic, România se află blocată zdravăn pe toate termenele, scurt, mediu şi lung, legată la gard fiind de nişte datorii monstruoase, pe care, vă dau cuvîntul meu că subsemnatul nu le-a făcut!
       Politiceşte vorbind, treaba e haioasă de tot, exact cum zicea mai alaltăieri unchiu Savin, cînd i-a adus poştaşul amărîta lui de pensie, ciupită binişor: ,,Bă fraţilor, am ajuns că se ceartă hoţii de ieri cu hoţii de azi, care să fie hoţii de mîine!''.
          Şi încă nici asta n-ar fi mare bai, dacă nu ne-ar mai cocoşa încă multe alte datorii uriaşe, făcute nu de noi, desigur, ci făcute prin multă ,,osteneală şi trudă'' de crema hoţilor, fie ei europeni ori de aiurea! 
            Dar să nu disperăm, deoarece ştim prea bine                                                                                                          că întotdeauna se mai găseşte loc pentru ,,mai rău".
            Asta nu ne dă însă dreptul să dormim pe noi,                                                                                                         sperînd prosteşte că ,,totul se rezolvă" de la sine, 
 mai devreme ori mai tîrziu! Este foarte sigur că, de la                                                                                                         sine nu se rezolvă nimic niciodată!!! Ne vom trezi la capătul vieţii, la fel de proşti şi de săraci cum am fost şi pînă   acum. Fapt care nu ne va bucura prea tare, nu-i aşa?...
          În acest moment, desigur că mă veţi întreba: ei bine, atunci ce-i de făcut? spune-ne tu care crezi că le ştii pe   toate...
           Ehei, oameni buni, atîţia cîţi aţi mai rămas, aceasta este o poveste extrem de interesantă, al cărei final, fie el   fericit ori ba, depinde însă în mod sigur numai de noi!!!
         Vom vedea împreună între multe altele, de ce această rubrică trebuie să se numească în mod obligatoriu   LEGE CU FĂRĂDELEGE şi nu altcumva. Pînă atunci, să aveţi parte numai de bine...                                                                                                                                                                                  CEZAR ANDRONESCU
           LEGE CU
       FĂRĂDELEGE!!!
-- O --
VACANȚĂ
MUZICALĂ!
     Dacă se întîmplă să aveți ocazia și posibilitatea desigur, să petreceți vreo cîteva zile de vacanță -- sau ceva mai multe -- în atît de lăudata Costa Rica, veți avea ocazia în acest timp să vă perfecționați even--tualele calități de muzician, prin cursuri de pregătire adecvate.
       Spre exemplu, la secția de instrumentiști, așa arată prima oră pentru grupa de suflători:










n

  publi-lux






bost model fin 1 bost model fin umbra
     Pamfletul de serviciu                                                                                     Cu  creierul  în  buzunar                                                                                                           Pag. 3 
PE CORD DESCHIS 1OPERAȚII DUREROASE 2CU CREIERUL ÎN BUZUNAR 3 O pagină pentru... EI ! 5PAMFLETUL... PAMFLETULUI 6ÎNJURĂTURI DECENTE 7PAGINA neliniștită 8EMINAMENTE AGRICOLĂ 9PĂMÎNTUL... DEOCAMDATĂ 10PE MUREȘ ȘI PE TÎRNAVE 11DE LA ȘONA... pag. 11.1...PRIN SÂNCEL... pag. 11.2...LA VALEA LUNGĂ 11.3DIN CETATEA DE BALTĂ 13BLAJUL REDIVIVUS 14BLAJUL DRUMURI NOI 15 MOFTURI... CULTURALE 16 AVENTURI... COMUNISTE 17
Saxofon fin
O poveste cu proști...
 
           A fost odată un om atît de tîmpit, că se împiedica și de umbra lui. Acuma, ăsta n-ar fi fost un necaz așa de mare. Cineva ar fi putut să-i spună cum să-și ocolească umbra și să meargă mai departe. Însă dobitocul nostru voia cu orice preț să îndeplinească zisa proverbului. Așa că, pe lîngă tembelismul care îi stătea atît de bine, insul mai era și fudul.
          Era fudul dar nu așa, un sclifosit oarecare. Dacă se nimerea să călărească o bicicletă, apoi nicidecum n-ar fi mers ca orice om cumsecade. Umbla cu capul sus, fîțîind-ul în stînga și dreapta, convins că toată lumea vede fapta lui de vitejie.
          Desigur că, aflat în culmea propriei măreții, nu-i trecea nici o secundă prin obiectul numit cap, să se uite măcar o clipă la drumul pe care se deplasa. Lucru care, de nenumărate ori îl făcea să ia niște trînte de toată frumusețea.
       Cînd își aduna de pe jos oasele, arăta ca trecut printr-un mixer. Vreo două săptămîni, pînă îi treceau toate alea, nu-l mai recunoșteai nici cu buletinul în mînă. După care, o lua de la capăt. Din pățanie nu învăța nimic, deoarece îi lipsea organul necesar. De vină, era întotdeauna bicicleta...
 
           Dacă episodul de mai sus vi se pare hilar, aveți dreptate, este relativ amuzant. Însă, vrem noi ori ba, cuprinde într-însul o realitate cutremurătoare, în care trăim cu toții în aceste zile... Ia gîndiți-vă un moment, că nu doare... 
          În treizeci de ani de democrație ótova, derulată între ,,ce-am avut și ce-am pierdut” pe de-o parte și ,, ce-am sperat dar ce-am aflat” de cealaltă parte, ne vedem acum cu papornița mai goală ca niciodată (a se vedea TEORIA CELOR PATRU MERE - pag.2), fiindcă n-am învățat absolut nimic din noianul de evenimente care s-au prăbușit peste noi mai rău decît un tsunami !!
        Peste puține zile, vom avea din nou ocazia să mai fim încă o dată proști-grămadă și să rămînem tot așa încă patru ani, așteptînd degeaba cu gura deschisă, para mălăiață ce nu va cădea în gura nătăfleților de noi nici acum...! S-a verificat și este foarte sigur că în locul nostru nu vor vota nici Moș Crăciun, nici Bunul Dumnezeu... 
          Dar, între mica lăcomie a prostanului de rînd, mulțumit cu o bere și doi mici, și un vot gîndit pentru a-ți lua cu adevărat soarta în mîini, diferența este uriașă !!!!!!!!  Personal, sîntem extrem de sceptici că se va întîmpla vreo minune de deșteptare reală, în care să ne aruncăm dracului nesimțirea deoparte... Dintr-un motiv banal însă decisiv: mortul de la groapă nu se mai întoarce! Rămîne de văzut... Și-apoi, mai e o vorbă, știută de toți, care zice că: fă-te prost să rămîi așa! Doamne ferește, dar frică mi-e că Domnul are altele pe cap, și mai și...
                                                                                                                                 Un M.A.CIUCARU scîrbit