Pamfletul de serviciu B L A J U L D R U M U R I N O I Pag. 15
Aproape că nu trece o
săptămînă în care să nu aflăm că în urbea dintre Tîrnave s-a mai întîmplat ceva
util și dorit de blăjeni:
LUCRĂRILE LA AMENAJAREA
PARCULUI VEZA AU FOST FINALIZATE!
Unul dintre primele proiecte cu
finanțare europeană semnate de Municipiul Blaj, în cadrul Programului
Operațional Regional 2014 -2020 – Axa prioritară 5, proiect în valoare de
4.175.741, 56 lei, cu denumirea „ Amenajarea unui spațiu verde în incinta
imobilului înscris în CF.nr.77.100 - Parc Veza Blaj” este finalizat. Lucrările
de amenajare a Parcului Veza au fost încheiate în această săptămână. Urmează
recepția recepției lucrărilor și apoi deschiderea parcului pentru public, care
se va produce după data de 15 noiembrie.
Amenajarea Parcului Veza a vizat
reconversia și refuncționalizarea terenurilor din zonă, prin modernizarea a
circa 9.000 mp și crearea unei zone publice de agrement și recreere în
cartierul Veza. Întreaga zonă a fost reamenajată într-o manieră modernă,
eco-eficientă și protectivă, accesibilă publicului larg, cele mai importante
obiective fiind: fântâna arteziană, alei pietonale, skatepark, dotarea cu
mobilier specific pentru parc, spații verzi complet reamenajate, sistem de
iluminat și supraveghere, sistem de irigații automatizat, racorduri la toate
utilitățile necesare, grupuri sanitare.
Parcul Veza este o lucrare de
investiție importantă, care mărește suprafața spațiului verde al municipiului
Blaj și care face parte dintr-un complex de proiecte, un adevărat puzzle
investițional, ce vor face ca baza sportivă și zona de la Veza să devină una
dintre cele mai moderne din Transilvania.
În zona Parcului Veza urmează
reabilitarea și modernizarea stadionului CIL, prin lucrări care au în vedere
regazonarea suprafeței de joc, montarea unei instalații automatizate pentru
irigare și amenajarea unei tribune, lucrare estimată a fi finalizată în anul
2021, construirea Sălii Polivalente, a cărei finalizare este estimată la
finalul anului 2021, a hotelului pentru sportivi, proiect aflat în portofoliul
Companiei Naționale de Investiții, cu finalizare pentru anul 2023 și amenajarea
falezei râului Târnava Mare pentru accesul pietonal, zonă de promenadă și piste
de biciclete, proiect estimat a fi finanțat până în anul 2024.
Sunt proiecte îndrăznețe, perfect
realizabile, care continuă politica de investiții durabile, astfel încât să ne
apropiem și mai mult de orașul european pe care ni-l dorim cu toții!
Redacția
EXTINDEREA
ȘI MODERNIZAREA „PODULUI MINCIUNILOR” INTRĂ ÎN LINIE DREAPTĂ
PASAJUL
SUPERIOR KM.377+131 A TRECUT ÎN DOMENIUL PUBLIC AL MUNICIPIULUI BLAJ
Pe 12
noiembrie 2020, Guvernul României a aprobat, prin Hotărâre de Guvern, trecerea
pasajului superior km 377+131 (Podul Minciunilor) în proprietatea publică a
municipiului Blaj! Este un act normativ de o importanță deosebită pentru
dezvoltarea urbanistică a Blajului, un proiect pentru care municipalitatea a
lucrat mai bine de patru ani.
În data de
20.09.2016, prin adresa nr. 18.646, Municipiul Blaj a început demersurile, pe
lângă Sucursala Regională CFR Brașov, pentru a prelua în proprietate Podul
Minciunilor. Deși este un pod de maximă importanță pentru Blaj, care face
legătura zonei centrale cu cartierul Hula și asigură conexiunile rutiere pe DJ
107 pe direcțiile Târnăveni, Târgu Mureș și Alba-Iulia, iar pe DN 14 B pe
direcțiile Mediaș, Sibiu, Alba-Iulia și Cluj-Napoca, acest obiectiv de
investiții, construit în anul 1969, nu a fost cuprins în proiectul european de
reabilitare a coridului IV PanEuropean de către CFR!
Acest fapt a
adus Blajul în situația de face din preluarea podului în proprietatea
comunității un obiectiv major, deoarece era clar că CFR-ul nu intenționează
modernizarea acestui pod într-un interval de timp rezonabil. În plus, pe pod,
din cauza creșterii numărului de mașini, s-a creat de-a lungul timpului o
strangulare a circulației rutiere! Acestea au fost argumentele pentru care
Podul Minciunilor a devenit o prioritate pentru Blaj, în contrast cu faptul că
această nevoie a comunității noastre nu a fost băgată în seamă la București în
perioada 2016-2019! Indiferent de insistența administrației locale, timp de
trei ani, lucrurile s-au mișcat foarte greu, atât la Brașov, cât și la
București!
Odată cu
instalarea Guvernului Ludovic Orban, discuțiile în legătură cu preluarea
acestui obiectiv au devenit mai aplicate, iar ajutorul Deputatului Florin Roman
în materializarea acestui proiect de hotărâre de guvern s-a dovedit decisiv,
atât la Ministerul Transporturilor, Ministerul de Finanțe, Ministerul
Justiției, cât și la Secretariatul General al Guvernului. Ceea ce nu s-a
realizat în 3 ani s-a realizat în 10 luni, inclusiv Premierul Ludovic Orban
înțelegând importanța acestui demers juridic pentru Blaj!
În paralel
cu demersurile pe lângă Guvernul României, când lucrurile erau clare și s-au
dat asigurări, din partea premierului și a deputatului Florin Roman, că
problema podului este rezolvată, urmând a intra pe ordinea de zi a guvernului,
municipalitatea a demarat procedura de selecție prin concurs de soluții a
proiectului pentru extinderea și reabilitarea podului.
Este un
proiect investițional, cuprins în planul de mobilitate al comunității noastre,
estimat la valoarea de 13.750.000 de lei, cu termen de finalizare 2023, de
realizarea căruia s-a legat și deputatul Florin Roman, care m-a asigurat că, în
condițiile rămânerii Partidului Național Liberal la guvernare după alegerile
din 6 decembrie, finanțarea realizării acestui obiectiv se va face de către Guvernul
României prin alocări financiare de la bugetul de stat. Este una din
contribuțiile majore ale sale pentru Blaj, în demersul de realizare a planului
de mobilitate urbană durabilă al comunității noastre. Extinderea și
modernizarea Podului Minciunilor nu este un moft, ci este o necesitate, care
are în vedere lărgirea pasajului rutier superior peste calea ferată, km
377+131, astfel încât să se mărească capacitatea portantă a podului – 4 benzi
de circulație rutieră, 2 benzi circulație pieonală – iar din punct de vedere
urbanistic va fi construit unul dintre cele mai spectaculoase poduri din
județul Alba, cu soluții arhitecturale contemporane, respectând patrimoniul
construit.
Realizarea
acestui proiect este un model de colaborare și bune practici între administrația
locală și autoritățile de la nivelul central – Parlament și Guvern – din care
Blajul a câștigat datorită faptului că a beneficiat de o voce puternică și
influentă la București!
Viitoarea
„foaie de parcurs” în proiectul de dezvoltare a comunității noastre trebuie
racor-dată atât la fondurile europene nerambursabile, cât și la resursele
guvernamentale ale bugetului de stat! Blajul trebuie să dețină capacitatea
politică și administrativă necesare pentru a putea accesa toate aceste resurse
financiare.
Este
important ca proiectele de investiții ale Blajului să provină dintr-o viziune
strategică asumată și dublată de o voință comună și un sprijin politic care să
asigure accesul Blajului fie la finanțări de la București, fie la sprijinul
legislativ necesar în Parlament sau în Guvern! De aceea, vă
îndemn să alegeți ca Deputatul Florin Roman să rămână vocea noastră în
Parlamentul României, pentru ca Blajul și echipa Partidului Național Liberal
(PNL) să rămână un model de bune practici în administrația publică locală!
Împreună am
arătat că formăm o comunitate în care se pot realiza mari proiecte de
dezvol-tare, împreună dezvoltăm Blajul ca un oraș pentru viitorul copiilor
noștri!
Primar GHEORGHE VALENTIN ROTAR
BLAJUL ARE
RMN!
Așa cum am
promis în urmă cu trei luni (unii credeau că e doar campanie electorală), Blajul are aparat RMN! Astăzi, la
Spitalul Municipal Blaj, a sosit mult așteptatul echipament medical RMN
(Rezonanță Magnetică Nucleară)!
Aparatul
RMN, de tip Magnetom Amira, 1.5 Tesla, este un echipa-ment medical de ultimă
generație, furnizat de Siemens Healthcare SRL și a costat 800.000 euro. Din
această sumă, 90% a fost suportată din bugetul Ministerului Sănătății,
contribuția de la bugetul local al Municipiului Blaj fiind de 10%. În același
timp, din fondurile proprii ale Spitalului Blaj a fost construită clădirea în
care va funcționa aparatul RMN, costurile acesteia fiind de 100.000 euro,
lucrările fiind executate de angajați ai Spitalului Municipal Blaj și ai
Serviciului Public „Gospodăre Comunală” din cadrul Primăriei Blaj. După
instalarea și testele necesare, aparatul RMN (echipa-ment rezonanță magnetică
nucleară) va fi dat în folosința pacienților din Blaj și din Zona Târnavelor în
jurul datei de 1 februarie 2021, crescând astfel calitatea actului medical la
Blaj. Investigațiile care se vor efectua cu aparatul RMN vor fi gratuite!
Este o
investiție care s-a realizat în timp foarte scurt, grație ajutorului dat de
deputatul Florin Roman, împreună cu care, în luna iunie a acestui an, am avut o
întâlnire, la București, la Ministerul Sănătății, cu Ministrul Nelu Tătaru,
căruia i-am explicat necesitatea unei asemenea investiții și care a aprobat,
foarte prompt, alocarea sumei necesare pentru achiziția aparatului RMN pentru
Spitalul Municipal Blaj!
Consider că
o astfel de colaborare, între autoritățile locale, parlamentarii din județ și
autoritățile guvernamentale, este un model de bună practică, iar Blajul are
nevoie de cât mai multe astfel de colaborări și de suportul unor parlamentari
precum Florin Roman. Această nouă realizare în domeniul sănătății ne arată de
ce este important ca Blajul să trimită o voce puternică la București și ne dă
speranța că Florin Roman este cel mai potrivit să fie reprezentantul Blajului
în Parlamentul României!
Dotarea
Spitalului Municipal Blaj cu un aparat RMN va face ca pacienții internați la
Spitalul Municipal Blaj, cât și locuitorii din zona Târnavelor, să nu mai fie
nevoiți să fie transportați sau să se deplaseze la Alba Iulia pentru
investigații RMN, crescând astfel capacitatea de diagnosticare, în vederea unui
tratament optim!
După Computerul Tomograf (CT) pus în funcțiune în 2017 și după
aparatul Angiograf achiziționat în 2019, din 2020 avem aparat RMN la Spitalul
Blaj! Pentru că, la Blaj, sănătatea este un domeniu prioritar!
Primar GHEORGHE VALENTIN ROTAR
Din partea REDACȚIEI...
Nu ne putem abține de la un mic comentariu. Și aceasta, deoarece pînă acum chiar nu am mai întîlnit așa ceva...!
În ROMÂNIA ultimilor ani, a devenit o obișnuință -- foarte păguboasă -- ca la apropierea alegerilor, onorabilii ,,catindați” să-i bombardeze pînă la năuceală pe bieții electori, adică pe noi toți, cu cele mai generoase și năstrușnice promisiuni, încît îți vine să crezi că gata, l-am prins pe bunul D.zeu de mînă sau, măcar de coada fracului, dacă s-or împlini cele promise...
Însă, aici în BLAJ, chiar dacă nici nu s-a răcit bine cerneala de pe afișele electorale, cele promise în lista de intenții de către actualmente Primarul Gh. Valentin ROTAR, deja tind a se înfăptui, iar ritmul uluitor de realizare îi lasă fără cuvinte chiar și pe cei mai cîrcotași! Cei care citiți acum, dacă mai cunoașteți vreun astfel de fenomen pe undeva prin țară, spuneți-ne și nouă, să nu murim proști...! Cine chiar vrea, poate.
Fără alte comentarii, urmăriți mai jos... BLAJUL REDIVIVUS!!!
AU ÎNCEPUT
LUCRĂRILE DE REABILITARE LA STADIONUL DIN PARCUL „AVRAM IANCU”
Astăzi au
început lucrările de reabilitare și modernizare a bazei sportive din Parcul
„Avram Iancu”, o investiție pe care am anunțat-o încă de la începutul acestui
an (unii credeau că și acest obiectiv a fost doar o promisiune electorală).
După șapte ani în care baza sportivă a fost sub administrație PSD-ALDE, acum
punem STOP ruinei în care a ajuns aceasta!
Primele
lucrări la stadionul din Parcul „Avram Iancu” vizează demolarea tribunelor
(aflate în stare avansată de degradare) și expertizarea zidului de sprijin. În
paralel, se lucrează la proiectul tehnic al noii construcții, după care se va
trece la execuția propriu-zisă.
Lucrările de
reabilitare și modernizare a bazei sportive din Parcul „Avram Iancu” vor fi
finalizate până la sfârșitul anului 2021. După ce va fi finalizată, baza
sportivă din Parcul „Avram Iancu”, care va fi administrată de Primăria Blaj, va
fi folosită cu prioritate de sportivii și echipele Clubului Sportiv Școlar
Blaj, de celelalte structuri sportive din Blaj, cât și de toți blăjenii care
doresc să facă sport.
Reabilitarea
stadionului din Parcul „Avram Iancu”, prin construirea bazei sportive de TIP 1,
este un proiect investițional prioritar pentru Blaj, care a fost realizat la
insistențele municipalității. Proiectul, finanțat de Compania Națională de
Investiții (CNI), are ca obiectiv modernizarea suprafeței de joc a stadionului
de fotbal, cu un teren sintetic, dotat cu instalație de nocturnă, la
dimensiunile omologate de UEFA și FRF (105m x 68m), amenajarea unui teren
sintetic mic (20m x 40m), de asemenea echipat cu instalație de nocturnă,
vestiare, o tribună cu 500 locuri, 52 de locuri de parcare și două locuri de
parcare pentru autocare. Valoarea totală a investiției: 6.276.555,71 lei (cu
TVA).
După
finalizarea acestei prime faze, din bugetul Municipiului Blaj, va fi
reabilitată pista de atletism și, în funcție de necesități, vor fi extinse
tribunele.
Îi mulțumesc
Ministrului Dezvoltării, Ion Ștefan, pentru finanțarea acestei investiții și îi
mulțumesc personal Deputatului Claudiu Răcuci, care a avut o contribuție
importantă la reușita acestui proiect, prin lobby-ul făcut la București, pentru
realizarea acestui obiectiv deosebit de important pentru orașul nostru!
Primar GHEORGHE VALENTIN ROTAR
O știre de
senzație a fost publicată astăzi de Ministerul Fondurilor Europene: Blajul va
fi conectat la Europa, prin drumul expres Teiuș - Blaj!
AUTOSTRADA AJUNGE ÎN MICA ROMĂ!
Finanțarea
acestui obiectiv de investiții, drumul expres dintre Teiuș și Blaj, în fapt
conexiunea noastră la autostrada A10 Sebeș –Turda, în valoare de peste 30 de
milioane de euro, va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Național
de Redresare și Reziliență pentru perioada 2021-2027.
Ce este
"drumul expres"? În normativele elaborate de autoritățile române,
caracteristicile drumului expres nu diferă foarte mult de specI-ficațiile unei
autostrăzi. Sigur, există și diferențe, iar cea mai mare este existența, pe
autostradă, a unei benzi de urgență pe fiecare sens. Altă diferență o
reprezintă faptul că benzile de circulație sunt cu 25 de centimetri mai
înguste, iar în ceea ce privește viteza, aceasta ajunge la maxim 120 km/h.
Drumul
expres Teiuș - Blaj este cea mai importantă investiție stra-tegică în
infrastructura rutieră pentru Blaj și Valea Târnavelor, care va transforma zona
noastră într-un pol de creștere regional!
Acestea sunt
rezultatele concrete ale parteneriatului dintre echipa Blajului, județul Alba
și guvernul liberal. Florin Roman
este deja vocea noastră la București, care își face cu prisosință datoria
pentru Blaj și Alba!
Investițiile
anunțate și concretizate în ultima perioadă, colaborarea punctuală, pe
proiecte, a Blajului cu Florin Roman sunt fapte, nu povești! Echipamentul RMN
de la Spitalul Municipal Blaj, preluarea în proprietatea publică a Municipiului
Blaj a Podului Minciunilor, drumul expres Teiuș – Blaj, care ne va conecta
rapid cu Europa, reprezintă produsul de succes al muncii echipei noastre,
formată din Blăjeni, Primarul Blajului, Președintele Consiliului Județean – Ion
Dumitrel, Florin Roman și Guvernul României Mulțumiri speciale doresc să adresez domnului Simion Crețu – Directorul general al ADR Centru și Guvernului
României!
Pe 6
decembrie vă îndemn să nu ratăm momentul cheie al dezvol-tării noastre ca și
comunitate și să facem din votul nostru vocea Blajului la București, în
Parlament și în Guvern! Noi modernizăm România și avem șansa de a face din Blaj
un oraș pentru viitorul copiilor noștri!
E timpul Blajului,
mergeți cu mine alături de Florin Roman și Partidul Național Liberal și Blajul
va fi bine!
Primar GHEORGHE VALENTIN ROTAR